A apărut o eroare în acest obiect gadget

D'ale Lu' Cosmin...: Update 4.10.2010

Publicat de alexdana

Test trackbacks

Publicat de alexdana

Cum mi-am inceput misiunea pe Pamant...din jurnalul unui alt bebelus (partea intai)

Publicat de alexdana

Uite cum s-au derulat evenimentele care au precedat si urmat nasterii mele.

In cutie

Cica se facea ca eram inchis intr-o cutie mica, care cu timpul s-a largit. Nu am realizat ca eu defapt cresteam si o largeam din ce in ce mai tare. Ma scaldam intr-un lichid toata ziulica, ma jucam cu manutele, cu piciorusele si imi placea, mai ales, sa dorm. Astfel ca-i dadeam adesea emotii lui mami, care se gandea ca poate am patit ceva.

In cutie
Ce ma mai agitam, plin de bucurie, cand auzeam vocea mamei cantandu-mi bland sau dandu-mi cate un ghiont ca sa ma trezesc. Desi eu eram treaz de mult dar mi-era lene sa fac valva in jurul meu. Hmm, defapt nu-mi placea sa fiu in centrul atentiei de pe atunci. Aveam treburi serioase, domne, acolo in cutie, decat sa starnesc spiritele! Insa intr-o zi m-am decis sa nu mai stau cu capul in jos si m-am intors. Sa vad cutia si din alt unghi. Ma plictisisem, la naiba! Mami insa era ingrijorata. Simteam eu asa prin cutia aia ca ea nu mai avea stare. Dar n-a durat mult pana m-am trezit ca nu mai ma scald in piscina mea de acasa. Si, la putin timp dupa asta, am iesit afara la lumina.

La spital

Doamne ce lumina puternica m-a izbit! Mi-am luat desigur si prima palma degeaba. M-am speriat asa de tare ca am plans cateva ore pana m-au linistit niste fiinte ciudate. Ma intrebam unde este cutia in care dormeam atat de linistit, ferit de lumina aia asa de suparatoare.





Si ce ma enervau manecile alea lungi! Nu puteam sa ma joc nici macar cu manutele...


Dupa 2 lumini, intrerupte de intuneric, am fost mutat din sala plina de plangaciosi, intr-o camera mai mica, unde m-a intampinat un zambet cald si o voce cunoscuta. Cand mi-a cantat am realizat ca acea fiinta era cutia in care am stat ferit de lumea noua, care s-a grabit sa apara brusc si dintr-o data in viata mea. Ce nefericire!


Apoi m-a asezat intr-un patut mami si a stat langa mine toata vremea asta, cat dormeam, cat papam si dormeam iarasi. Cineva i-a explicat mamei mele cum sa ma invete sa pap la san, caci mi-era cam greu sa-l apuc cu gurita. Simteam parfumul ala de lapte cald dar nu gaseam intrarea, ma agatam de cate o chestie care n-avea legatura cu sanul lui mami. Si plangeam de disperare. Asa ca mami s-a decis sa treaca peste regulile spitalului si a rugat o asistenta sa-i faca o gaurica in tetina biberonului ca sa ma hraneasca mai repede decat cu lingurita. Acum, na, si oamenii aia aveau dreptate ca ma puteam obisnui lenes in sensul ca n-as mai avea dorinta dea suge la san dar, asa cum s-a gandit si mama, fiecare copil evolueaza intr-un anume fel indiferent de ce ii faci caci conteaza, inainte de toate, mostenirea genetica. A luat o decizie inteleapta pentru ca eu n-am fost lenes pana la urma (adica am supt la san aproape noua luni, ha! sa le fac in ciuda la codoasele alea batrane!), mereu am facut fix ce-am vrut si s-a nimerit sa fie chiar potrivit asteptarilor. Uite, ca sa dau un exemplu, nu m-am obisnuit cu suzeta desi am folosit-o un timp. Cand am simtit eu ca m-am saturat de ea i-am facut vant cat colo. Dar nici nu m-am transformat intr-un sugedegetul. Am avut personalitate, taticule!!!











Uite asa eram de pitic, Cand ma uit la poze acum parca nu pot sa imi revin. Casc efectiv gura la imagini.



Mami a decis ziua in care sa ma ia in grija in rezerva, pe care o si platea. Dadea bani pentru ca era in zona modernizata a spitalului Bucur. Sa nu mai pomenim de faptul ca statutul de beneficiar al rezervei platite iti aducea totodata si respectul asistentelor. Insa respectul s-a inmultit odata cu banii varati in buzunarele fetelor din partea mai tuturor membrilor familiei, fara sa stie unii de altii. Pana si cateva rude s-au inghesuit la cotizare. Astfel ca mama era mereu inconjurata de asistente grijulii. Nu realiza saracuta ce motive le indruma in rezerva noastra, asa cum nici eu nu stiam ce se petrece in jurul meu. Eram amandoi debusolati. Mai mult, mami era ametita de bucurie si tristete, odata pentru ca ma nascusem si eram sanatos si a doua oara pentru ca se simtea neputincioasa in fata mea. O fiinta atat de mica si nejutorata avea nevoie de ea iar mama nu stia cum sa o protejeze, nu stia ce sa-i ofere mai mult, nu stia cum sa ii aline micile discomforturi create de despartirea fizica de ea. N-a dormit deloc o zi plina si inca jumate din a doua doar sa ma stie satisfacut de noile conditii. Apoi a venit tati si a stat o noapte cu noi. M-a adormit el pe burtica lui moale si calda. Asa a putut mami sa inchida o ora ochii.

In fiecare zi ma ajuta sa trag cate putin din laptele ei de la san. Reusisem sa razbat printre aromele pielii ei, cu care ma obisnuisem, sa-mi croiesc drum spre fericirea absoluta. Cand ma agatam de san parca toata lumea noua disparea instantaneu si nimic nu mai avea sa ma sperie. Eram acolo unde nimeni nu fusese, era spatiul meu infinit de liniste si relaxare.

O vedeam pe mami cum se straduia sa-mi dea laptele din biberon. Incepuse sa nu-mi mai placa. Preferam sa am linistea din spatiul meu infinit. Asa am inceput cavalcada sanului cu miros de lapte proaspat. Dar n-a fost mereu usor. A durat ceva pana m-am deprins cu noile mele obiceiuri placute.

La spital, cat am stat, n-am fost lipsiti de aventuri. Invatam ca doi scolari cum sa strabatem un drum necunoscut. Sau chiar ne loveam de cateva neplaceri, care s-au dus in negura timpului azi, dar pe care nu le-am uitat. Odata a venit in rezerva o doamna asistenta ca sa-i faca injectia cu antibiotic. Problema era asistenta, care se alesese singura sa faca procedura medicala, in conditiile in care celelelte asitente disparusera. Pentru ca mai venise si in alte randuri pe tura ei si schimbase cateva vorbe cu mama, s-a decis ca femeia era putin depasita mental de evenimente. Balbaiala cu care isi desavarsea fiecare discurs, tremuratul din maini, intarzierea cu care reusea sa capteze ideile, nu te duceau decat la aceasta nefericita concluzie: era un angajat al milei cuiva nicidecum unul cu pregatire sau, chiar si asa, apt sa o duca pana la capat. Aflata in fata ideii de a i se face injectia de catre aceasta asistenta mami s-a intunecat la fata. Iar punctul culminant a fost cel in care asistenta a scos seringa cu un ac gros si foarte lung. In acel moment mami a fost revoltata, nu pe aceasta femeie, ci pe cei care au lasat-o de garda singura. A rugat-o mama sa aduca pe cineva competent. A vorbit frumos si putin invaluitor mami ca sa n-o supere dar, in speta, ideea principala asta era. Asitenta s-a supus desi era contrariata. A venit cu o doctora de la neonatologie. Aceasta n-a facut valuri in jurul acului si nici calificarii, despre care am inteles mai tarziu ca nu o avea. Ci a schimbat acul, i-a explicat ca nu acela este bun si i-a efectuat injectia cu antibiotic lui mami. Mimica fetei acestei doctora i-a dat de inteles mamei ca aveam de suferit daca se lasa pe mana acestei asistente.

Apoi treaba cu lingurita i-a dat de furca mamei caci nimeni nu accepta ca eu sa beau din biberon. Toti se scarmanau in crestet ca asa e bine. Mami era decisa sa faca pe riscul ei. Mai devreme sau mai tarziu tot acolo ajungea. De ce sa ne fi chinuit amandoi? Caci laptele la san venise dar putin iar eu oricum nu puteam sa il trag cu forta mea atat de slabita. Ajutata de o pompita mami a reusit sa scoata "dopul". Dar asta a durat. Deci mediatorul a fost biberonul. Noroc ca mami e strasnica in decizii. Daca ea vrea intr-un fel asa se face. Iar oamenii, in general, se feresc sa se puna contra unui om care stie ce vrea. Mami spune altfel: ca oamenii se feresc de nebuni. :)) Oricum ar fi am fost amandoi salvati de clipe de stres neavenit.

Cand m-au luat sa-mi faca vaccinul tipam ca din gura de sarpe. Si asa a fost pana m-am intors la mami.

A invatat mami cum sa schimbe un pampers. Cum sa ma spele la buricel, urechi. Imi facea asistenta baita in chiuveta de fiecare data. Dar odata i s-a parut lui mami ca plang la atingerea apei asa ca a verificat-o. Apa era rece. S-a luat de asistenta, bineinteles, cu voce blanda caci nu avea chef de scandal. Asistenta zicea ca-i buna. La finalul discutiei i-a dat de inteles asistentei ca nu vrea sa-i mai faca dansa igiena. Si cu asta s-a terminat colaborarea.


Cand am plecat din spital m-a asezat mami intr-un landou, primit cadou de la nasi, dar nu inainte sa ma imbrace destul de gros. Afara era cald, desi era o zi de toamna. Mami Avea emotii mari. Mergeam acasa. Nu stiam unde dar parea sa fie altceva. Am platit, ne-am luat actele si hop ui gou spre casa.
Continuare...

Jurnalul lui Stefanel (episodul 1)


Jurnalul lui Stefanel (ep. 2)

Publicat de alexdana


05.11.2008

Azi implinesc o luna de cand m-am nascut. Cand m-a cantarit mama aveam 4.120 kg, ceea ce este foarte bine. Am inceput sa prind forta in maini si in picioare. Ma agat de bluzita mamei cand papa la san. Sau de mana ei cand ma dezechilibrez. Iar cu picioarele imping cat pot ca sa ma ridic la verticala. Dar mami nu ma lasa sa ma ridic. Zice ca sunt prea mic si nu sunt suficient de dezvoltat, ca oasele mele inca nu s-au solidificat.
Tati mi-a luat un mic carusel de atarnat la pat, deasupra mea, cu muzica placuta. Este interesant dar nu ma atrage in mod deosebit pentru ca momentan nu pot sa-l vad si ma enerveaza. Muzica insa o aud si ma straneste rau.
Azi este a doua zi de plimbare. Nu pot sa vad asa ca am dormit. Imi place mult sa fiu zgaltait cu caruciorul. Se balanseaza asa frumos ca nu pot sa nu adorm. Cum este o zi de toamna a cules mami o frunza pentru mine. O va lipi in jurnal.

Cand eram la mami in burtica ma simteam atat de listit. Nimic nu ma supara decat atunci cand era cald si dadeam din picioare.
Dormeam mai mereu la mami acolo in burtica. Acum imi place cel mai tare sa dorm pe burtica, exact in aceeasi poziti in care am stat acolo in cutie. Nu am mai putut sa ma intorc dar nici nu as fi facut-o pentru ca ma simteam de milioane. La inceput mami a crezut ca sunt fetita pentru ca se simtea foarte rau. Vomita si statea mai mereu la pat pana la 4 luni si jumatate, aproape 5. Dupa aceea s-a terminat. A devenit tare placut sa crestem impreuna. A mai fost o perioada cand eu ma cam grabeam sa ies si doamna doctor i-a dat mamei niste pastilute ca sa mai stau putin in burtica.
Cand m-am nascut aveam mult par pe cap si eram tare nervos pentru ca, desi m-au scos afara de la caldurica, m-au lasat fara mami doua zile.
Cu toate ca mami a fost stangace cu mine s-a descurcat pana la urma. Am o greutate buna si am mai crescut. Ma hraneste cu lapte matern iar, o data pe saptamana, mai suplimenteaza cu lapte artificial (acum imi da de la Milumil). Ieri si alaltaieri am baut seara milumil pentru ca mami n-a avut destul lapte la san.
Ieri mami s-a simtit foarte ametita si nu de la anemie. Mami crede ca ceaiul de chimion si anason a fost prea puternic si l-a baut fara sa manance. Consecinta: eu m-am rahatit foarte subtire.
De o saptamana trebuie sa pap mai mult si saraca mami a fost nevoita sa faca ceai mai mult ca sa aiba lactatie. De ieri ea a inceput sa se mulga ca sa scoata lapte mai mult astfel sa ramana si rezerva, daca este nevoie.  Tot de ieri am inceput sa dorm si eu mai mult. La ora 7 fix, dimineata, intotdeauna ma trezesc. In rest orele variaza. Dar acum pot dormi linistit cate 5-6 ore si asta pentru ca a crescut consumul de lapte la minim 100 ml.

07.11.2008

Frunzele le-a cules mami ieri pentru mine. Le-a lipit in jurnal ca marturie pentru venirea toamnei si a faptului ca noi am iesit la plimbare, respectiv in parcul Herastrau pentru a o admira in toata splendoarea.
Ieri m-a cantarit mama si aveam 4.320 kg. Am facut o burtica mare si incep sa seman cu tati. Sper sa faca mami o poza cu burtica mea.
Pe mami o supara o bubita rosie si putin tare pe care o am eu pe mana stanga. Nu trece si pace. A dat cu Klorane. Poate e nevoie de altceva.
Mami va mai lipi un buchet de frunze pe verso. Iar in continuare cateva poze cu mine.
Aici sunt eu in prima zi la plimbare, adica pe data de 04.11.2008, exact o zi inainte de a implini o luna.

Tot eu in diferite ipostaze la orizontala.
In poza din stanga jos, se pare ca eram cat doua telecomenzi. Atat de mic. Iar sus dormeam pe burtica, asa cum imi place de cand m-am nascut.

08.11.2008

Azi am fost la plimbare doar cu mami. A fost frumos dar ma deranja ca nu ma puteam misca in voie in landou.
A inceput mami sa masoare cam cat pap la o masa. Mi-a dat 90 ml. lapte maternal si 80 ml. lapte formula. Sa vedem diseara dupa baita. Mami spune ca vrea sa stranga lapte si sa-l puna la pastrare in frigider.
S-au hotarat ai mei parinti sa puna deoparte bani pentru mine. Pana acum am pe cardul mei 725 RON. Cica alocatia de stat tot pe acest card va intra. In doia ani, pe langa alti bani pe care o sa-I mai puna mami si tati, se vor strange cel putin 4800 RON. Tati s-a gandit si la o asigurare de viata. Mmm! Ce frumos!
Toate bune si frumoase, trebuie sa mai pap ceva. Aaa, apropos, mami zice ca, atunci cand mi-e foame, ii apar dureri la san si curge laptele. Cred ca telepatia functioneaza. :))

Jurnalul lui Stefanel (episodul 1)

Publicat de alexdana




08.07.2008
Buna, eu sunt C. Stefan Alexandrescu. Se pare ca mai am pana vad lumina zilei. Pana atunci m-am decis sa scriu despre cum am evoluat la mami in burtica.


15.10.2008
Nu am mai scris (adica mami nu a mai scris) in jurnal pentru ca am avut cateva probleme de rezolvat. Pana pe data de 5 octombrie eu am inceput sa iau in greutate si n-am putut sa ma mai intorc cu capul in jos. Pe 7 octombrie trebuia sa ies afara dar eu m-am grabit si pe 5 am rupt membrana. Asa am ajuns la spital si doamna doctor m-a ajutat sa ies afara la lumina.
Am lipt pe foaia de jurnal bratara pe care am purtat-o in spital. Iar alaturi voi lipi cartonasul care m-a insotit in rezerva, unde mami ma astepta cu nerabdare.

Cat am sta in spital, pentru mami a fost greu dar am reusit sa ne descurcam, chiar daca eu plangeam mai mereu pentru ca nu stiam altfel sa-mi exprim starile.
Am ajuns sa mananc numai de la mami, de la san, lapte. Noroc cu matusa Mariana. A ajutat-o pe mami sa inteleaga ce vreau de la ea. Avem si program de baita in fiecare seara. Mai intai facem masaj cu Sanosan. Dupa care facem baita in cada albastra. Dupa ce ma sterge cu prosopelul apasand, apoi trece la urechi cu betisoarelecu opritor, imbibate in spirt. Imi da 10 picaturi de SAB simplex, care este tare gustos, in timp ce imi face igiena. Ma unge cu Bepanthen la baza picioarelor, la cocosel si fundulet.
La urechi ma sterge cu un capat al betisorului la cea interna si cu celalalt capat, la urechea externa si in spatele urechii.
Cu un tampon steril, imbibat in ser fiziologic, ma sterge la ochi, incepand cu capatul exterior spre interior al ochiului.
Tocmai acum am vazut la televizor, cu mami, ceva tare interesant. Ne-au anuntat ca s-a votat legea mamicilor, referitoare la indemnizatia de 85% din salariu. Mami este tare fericita.
De alaltaieri am inceput sa iau calciu gluconic. Este tara rau la gust dar trebuie sa-l iau si mama ma cam forteaza. Zece zile de acum incolo trebuie sa iau 5 ml. pe zi. Din a cincea zia va trebui sa merg in paralel si cu Vigantol, cate trei picaturi.
Cu glicerina imi da mami pe la buze.
Tratamentul cu calciu si vigantol il repet la 2, 4 si 6 luni.

16.10.2008
Am lipit, mai sus, buricelul. Mi-a cazut ieri.


17.10.2008
Azi iau si vigantol pe langa calciu gluconic. Pe 13.10.2008 am inceput tratamentul cu calciu gluconic.
Nu pot sa dorm in patul din camera mea. Imi place sa adorm langa mami sau pe burtica la tati..
Mi-a dat Sab Simplex, 10 picaturi, si diseara o sa iau iar. Abia astept pentru ca imi place. Nu mai zic de baita.

20.10.2008

Azi m-am cantarit si aveam 3.740 g.. Cred ca am azi greutatea cu care statea la mami in burtica.
Tot azi mami si tati serbeaza 1 am de cand sunt impreuna, adica de cand sunt cununati civil si religios.
Tocmai ce a plecat de la noi doctora de familia, Carmen Rapiteanu. M-a verificat la plamani si a concis ca sunt bine.

28.10.2008

Mami a facut cinste colegilor ei de la banca cu prajituri, de bucurie ca am aparut eu pe lume.

Acum este ora mea de somn. Este aproape ora 5 dupa amiaza. Am mancat bine si acum mi-e somn. Pe la ora 8 searama trezesc si, dupa ce mananc putin, mami imi face masaj si baita cu mamaitza. Dupa asta mai pap putin pana adorm. Deci asta s-ar intampla pe la 10 sau 11 seara. Iar noaptea ma trezesc pe la 2 sau 3. Apoi pe la orele diminetii, respectiv 6 sau 7, ma trezesc iarasi. Dimineata mami, de regula, se duce sa doarma si sta tati cu mine pana adorm. Si o luam de la capat pe la 10 dimineata, cand mi se face foame rau. Si la 2 sau 3 ne trezim dupa un somn lung si linistit.

29.10.2008

Ma cantarit mamai si am 3.970.

30.10.2008

Azi aveam 3.920.
Am speriat-o pe mami azi cand am inceput sa vomit laptele NAN. a fost plecata ca sa rezolve cu alocatia mea si bunica (din partea lui tati) m-a hranit cu lapte, care nu mi-a priit deloc.





Sunt suparata si trista...mi-am luat primul sut in fund, primul din cei 20 de ani care urmeaza

Publicat de alexdana




Cum sunt multi din tarisoara noastra.Si asa cum au patit toti.
Ieri ziceam ca jelesc Romania. O jelesc caci zilele ce urmeaza o sa fie zile de doliu national. Nu va fi revolutie dar vom muri ca niste caini din cauza nepriceperii unora si altora. Si daca ar fi doar nepricepere ar fi putin dar cand toti vor mai mult, sa stranga, sa pastreze aceeasi imagine, acelasi statut, te infrange definitiv orice incercare de a schimba ceva inainte sa te rapuna consecintele nepasarii.
Pentru pensionari situatia este cea mai dramatica. Pana si indemnizatia de 600 RON nu este atat de amara cat e viitorul acestor oameni. Ei nu mai au sansa sa lucreze nicaieri ca sa-si ridice veniturile, nu mai au sansa sa-si dreaga sanatate, nu mai au sansa sa isi plateasca datoriile la casa, nu mai au bani pentru mancare, nu mai au, nu mai dau, nu mai traiesc...Mi-e rusine ca traiesc in tara asta, MI-E RUSINE!!!!
Iar in ce priveste mugurii sau semintele acestei tari, viitorul si strasnicia echilibrului, de care are nevoie acest mic petec de pamant, acest punct pe harta lumii, Romania, TREBUIE sa fie udati, ingrijiti si sustinuti pana se transforma in fructe coapte, pana ajung ca niste flori de cules si de pus in geamul casei noastre. Copiii nostri au nevoie de noi, mame sau tatici, sa ajunga a fi parte integranta acestui sistem, NU ALTUIA. Vreti sa plecam cu acesti muguri pe plaiurile vecinilor? Daca da asta vom face.
Daca nu vreti sa traiti cu sentimentul ca n-ati facut destul semnati petitia, Cojocarii au inceput protestul impotriva noii legi, hai sa-i sustinem pentru ca ne sustinem pe noi. Vedem ce va fi. Poate ca Ilie Serbanescu avea dreptate cand zicea ca s-au pus pe masa deciziile unor procente sau valori fixe pentru ca, dupa o vreme in care oamenii se obisnuiesc cu groaza hotararilor luate de conducatorii nostri, se vor modifica deciziile initiale in unele mai bune, dar nu mai bune decat era inainte, ca lumea sa accepte mai usor toata schimbarea finala. Daca e asa poate ca se mai poate face ceva cu tara asta. Desi...am luat decizia de a pleca. ORICE VOR MAI INCERCA EI SA FACA NU MA FAC DECAT SA FIU MAI FERMA IN DECIZIA DE A PLECA DIN ROMANIA!
Pana ajung la punctul in care imi iau bagajele sa traversez granita in alte locuri astept cu rabdare...
Desi ma gandesc cu groaza la zilele din iarna in care vom sta la caldura lumanarii, daca ne-o vom permite si pe aceea. Ma cutremura ideea ca nu voi avea de unde sa platesc gigacaloria triplata la caldura, despre care pot sa zic ca si-asa o consum cu precautie, asa cum se zvoneste prin targ. Ma reazam de perete sa ma sustin caci lesin cand imi amintesc cat vom plati sa ne pastram nivelul de trai, ca vom fi nevoiti sa traim fara tot ce stiam a fi SUPRAVIETUIRE. DACA ACELEA DISPAR CUM POT SA NUMESC NOUL STIL DE VIATA?
As vrea sa zic ca va fi bine. Si voi zice ca va fi bine, cel putin pentru mine. PENTRU CA DE ACUM MA VOI GANDI DOAR SA-MI FIE BINE, ORIUNDE M-AS DUCE. Chiar daca pana azi eram prima care ma auncam in fata sa sustin Romania, sa sustin popularea ei de catre noi, nu parasirea ei, azi nu mai sunt la fel ca cea de ieri. Ziceam ca ne asteapta vremuri grele. Asta am vazut in visele mele. Visez rar si atunci cand se intampla stiu ca inseamna ceva. Orice ati spune voi tara asta va trece printr-o perioada foarte grea. Emigrarea m-a lovit in virtutea acestor evenimente pe care le-am vazut...a veni peste noi navalnic si strivindu-ne ca pe nistye gandaci.
Ca tot scriam de visele premonitorii mi-am amintit de Pavel Corut si de discutia pe care am avut-o cu o prietena. Acum cateva zile Corut spunea ceva, primul lucru cu care sunt de acord: sa-ti cumperi pamant, sa-ti faci o casuta si sa-ti mesteresti o gradina, din care sa traiesti binemersi. Da! Ce-ar fi sa facem asa? Oare reusim? Si maine, poimaine ce anume ne mai impune sa facem, ce ne mai iau ca sa ne lamurim ca suntem izgoniti din tara in care am trait si careia i-am daruit sudoarea noastra?
Dupa ce m-am aruncat intr-un taifun de idei pe care le-am scris aici, acum, ma retrag sa-mi ling ranile. Se pare ca indemnizatia va fi taiata, asa aud acum la stiri. Eu cred ca mai bine ii taie pe ei, nu la ...oaie caci nu mai au de ce sa umble acolo, ca N-AU.
Semnati petitia.







Indemnizatia pentru cresterea copilului sa ramana 85% din salariu